Dr. Walter Devoto

În cadrul congresului Dr. Walter Devoto va susține prezentareaDe la evoluția fațetelor la RE-voluția fațetelor în Styleitaliano

Dr. Walter Devoto a absolvit Facultatea de Medicină Dentară cu onoruri (magna cum laude) în anul 1991, la Universitatea din Genova. A ocupat funcții didactice în cadrul mai multor universități din Europa, iar în prezent colaborează cu Universitatea Internațională din Catalonia (UIC Barcelona), Universitatea din Marsilia și Universitatea din Ancona, unde deține titlul de Profesor Invitat (Visiting Professor) în specializările Odontoterapie Restauratoare și Estetică Dentară.

Pasionat dintotdeauna de stomatologia conservativă și estetică, este autor și coautor a peste 60 de articole științifice publicate în reviste de specialitate, precum și coautor a 6 tratate în domeniul stomatologiei adezive. De asemenea, activează ca lector în cadrul unor cursuri și congrese naționale și internaționale pe această temă. Este membru activ al Academiei Italiene de Odontoterapie Restauratoare din anul 1998 și membru activ al Academiei Europene de Estetică Dentară din anul 2002.

Este fondatorul comunității Styleitaliano, care numără peste 500.000 de urmăritori la nivel mondial. Își desfășoară activitatea clinică în cadrul cabinetului său privat din Sestri Levante (Genova, Italia) și colaborează cu clinici de prestigiu din întreaga Europă.