Dr Arina Vinereanu
A absolvit Facultatea de Stomatologie a UMF Carol Davila din București în 1991.
Cadru didactic al Disciplinei de Pedodonție al aceleiași facultăți până în 2007, apoi, din 2021, cadru didactic asociat invitat.
Medic primar din 2000, cu supraspecializare în pedodonție și competență în implantologie.
În 2005 a obținut titlul de Doctor în științe medicale cu teza “Principii de tratament protetic la copil și adolescent”.
Autor al unei cărți despre restaurări protetice în dentiția temporară și permanentă, coautor al unei cărți despre rolul fluorului în profilaxia cariei dentare, a peste 40 articole știintifice publicate în jurnale de specialitate peer-reviewed și a peste 70 de lucrări științifice prezentate în străinătate și in țară.
A colaborat cu Universitatea din Bristol, Marea Britanie, pentru elaborarea unui program de învățare asistată de computer pentru studenți cu tema “Traumatismele dentare la pacientul copil” (1998).
Premii/distincții internaționale: Association for Dental Education in Europe Award (2021, Curriculum section); Certificate of Outstanding Contribution in Reviewing-ANNALS OF ANATOMY Elsevier (2017).
Este implicată în organizarea și coordonarea a diferite activități de voluntariat în domeniul asistenței stomatologice pentru copii cu dizabilități și din medii sociale defavorizate: Special Olympics Special Smiles (2005-prezent), Docteurs Sourire (2007-2010), dar și în proiecte internaționale ce vizează educația postuniversitară a medicilor stomatologi: Erasmus+ Oral Special Care Academic Resources (OSCAR) (2019-2022; director proiect), Erasmus+ Pain-free dental treatment and injections for children (PaFein+) (2023, în desfășurare; director proiect pentru Romania).
Membru al Comitetului pentru Educație al Asociației Internationale de Stomatologie Pediatrică (IAPD) și lector acreditat de către Colegiul Medicilor Stomatologi din România, susține cursuri de pregătire și perfecționare profesională pentru medici stomatologi în țară și în străinătate.
Este președintele ANSPR, Asociația Națională de Stomatologie Pediatrică din România, afiliată IAPD, International Association of Paediatric Dentistry.
Lucrează în prezent în propriul cabinet de medicină dentara.