speaker-photo

Prof. Asoc. Dr. Bogdan Bâldea

Dr. Bogdan Bâldea a absolvit Facultatea de Medicină Dentară U.M.F. Victor Babeș din Timișoara în anul 2004. De atunci îşi desfăşoară activitatea profesională atât în domeniul învăţământului clinic, fiind asistent universitar la Disciplina de Protetică Dentară în cadrul U.M.F. Timişoara (până în 2013), cât şi în clinica stomatologică privată, având ca domeniu de activitate Protetică Dentară şi Restaurări Protetice pe Implanturi. Este medic specialist în chirurgie dento-alveolară din 2008, medic specialist în Protetică Dentară din 2012 și doctor în științe medicale (Summa cum Laude) din anul 2013. În anul 2017 a fost numit profesor asociat al Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, din Republica Moldova.

A fost şi este membru în proiecte de cercetare fundamentală interdisciplinară și are un brevet de invenţie în domeniul compozitelor dentare armate cu fibre de sticlă. Dr. Bogdan Bâldea este coautor la 3 cărţi de specialitate, are 16 articole publicate, dintre care 8 în sistemul ÎSI (în reviste străine) și peste 150 de conferinţe naţionale și internaționale pe domeniul biomaterialelor utilizate în medicina dentară, protetica dentară, restaurări protetice pe implanturi, implantologie dentară.

Dr. Bogdan Bâldea este fondator al Platformei Educaţionale LearningbyDoing, înființate în 2014, și dedicate medicilor dentiști ce vor să se specializeze. La ora actuală, peste 150 de medici accesează anual cursuri de medicină dentară.